Peninsula Constanței și Promenada

Orașul Constanța are un centru istoric cu un potențial ENORM, care în momentul de față nu este protejat, susținut și respectat. Trebuie acționat în acest sens, pentru că aici este cea mai mare parte din istoria orașului Constanța.

Regăsim aici o comuniune etnică și culturală lungă de sute de ani, generații de oameni care trăiesc în armonie.

Valorizarea patrimoniului arhitectural din peninsula Constanței poate aduce beneficii atât culturale cât și economice. Edificiile, restaurate sau primind o nouă funcțiune adaptată turismului, pot fi cuprinse într-un circuit turistic ce va pune în valoare adevăratul potențial al acestora.

Conform recomandărilor U.N.E.S.C.O. în urma conferinţei Generale din 26.11.1976 termenul de ,,salvgardare” trebuie înţeles în sensul identificării, protecţiei, conservării, restaurării, renovării, întreţinerii şi revitalizării zonelor istorice sau tradiţionale şi a ambientului lor.

O parte din acest patrimoniu este reprezentată de clădiri cu valoare istorică și arhitecturală, majoritatea monumente istorice, printre care amintim:

1. Cazinoul
2. Casa cu lei
3. Vila Mihail G. Șuțu
4. Casa Alleon – Casa de piatră
5. Farul Genovez
6. Geamia Azizia (Hunchiar)
7. Biserica Greacă Metamorphosis
8. Catedrala arhiepiscopală
9. Moscheea regală Carol I
10. Sinagoga mare
11. Bazilica Romano-Catolică Sf. Anton de Padova
12. Cercul militar
13. Tribunalul Constanţa – Fosta Reşedinţă Regală
14. Colegiul Naţional Mihai Eminescu
15. Judecătoria Constanţa
16. Muzeul de arta populară
17. Muzeul Marinei Române
18. Muzeul de Istorie Naţională şi Arheologie Constanţa
19. Muzeul de sculptură Ion Jalea
20. Hotel Intim
21. Clădirea Băncii Naționale a României – fost hotel
22. Comandamentul Flotei – Fost Hotel Carol
23. Edificiul Roman cu Mozaic
24. Teatrul de păpuși
25. Casa Șomănescu
26. Casa Manicatide
27. Casa Cănănău

 

Cu voință, implicare și intenții cât mai bune, echipa Pro România Constanța susține
implementarea de proiecte care să aducă un plus de valoare peninsulei și implicit orașului Constanța.
Printre aceste proiecte se numără:

1. Modernizarea integrală a tramelor stradale și rețelelor edilitare ale centrului istoric (zona peninsulară) – acum câțiva ani s-a realizat un proiect parțial, dar s-a omis modernizarea unor străzi centrale in intregimea lor. Lucrările au fost executate prost, astăzi fiind nevoie de refacerea zonelor pietonale și carosabile.

2. Realizarea unui traseu carosabil bine stabilit și a unor puncte strategic amplasate pentru construirea de parcări publice, care să satisfacă cerința actuală și foarte mare de locuri de parcare în zona istorică centrală, în scopul atragerii de turiști.

3. Realizarea de către administratia locala a unor trasee turistice pietonale cu ghizi, pentru turiștii români sau străini, fără a percepe taxe.

4. Susținerea agenților economici prin scutirea de impozite pentru o perioadă de 2 ani de zile, pentru promovarea investițiilor in zona peninsulara, si pentru o perioada de 5 ani de zile celor care restaureaza cladirile existente.

5. Investitii anuale in monumentele istorice – din fonduri europene si din fonduri locale – proprietati ale statului care se afla astazi in stadii de degradare, pentru a le pastra in conditii bune, sa poata fi transmise generatiilor urmatoare.

6. Investitii anuale in siturile arheologice – pentru atragerea de turisti in Municipiul Constanta

7. Realizarea proiectului unitar – obiectiv de utilitate publică

– Promenada Verde a orașului Constanța
întoarcerea orașului cu fața la mare

 

Acest proiect presupune realizarea unei zone de promenadă verde cu alei pietonale și piste pentru biciclete pe o lungime de 5 kilometri, tangent zonei de plajă, pe zonele de promenadă partiala si taluz existente. Se intinde de la portul turistic existent Tomis pană la Portul DIAMANT, proiect susținut de echipa Pro România Constanța.
Este un proiect ambițios, care poate cu adevărat să schimbe fața orașului maritim Constanța.
Este un proiect mai mult decat fezabil, va conduce la creșterea considerabilă a spațiilor verzi ale orașului cu peste 50 000 metri pătrați. Este alternativa reală la proiectul șoselei de coastă, proiect pe care Nu îl susținem întrucât este foarte costisitor, aducător de trafic, de zgomot și de poluare, reprezentând o barieră fizică între locuitori și zona de plajă a Mării Negre.